de Denisa Vrenicu (18 ani)

– Cine a fost unul dintre cei mai influenți critici literari, care și-a pus amprenta asupra istoriei literaturii? 

Amfiteatrul e amuțit. Majoritatea dintre cei puțin interesați de curs nici nu se sinchisesc să-și ridice capetele. Singura floare între spini e Gaspard Soutent. Profesorul scanează cursanții, sperând să găsească pe altcineva. Apoi, oftează adânc și resemnat.

– Da, Gaspard, te rog iluminează-i pe colegii tăi! 

Atât i-a trebuit tânărului, că își și începe pledoaria.

– Stephan Dubois și-a pus amprenta incontestabilă asupra literaturii prin criticile sale obiective, care au șocat o lume întreagă, fiind considerat o oaie neagră a literaturii, statistic vorbind…

– Gata, Gaspard, cred că e destul, mulțumesc, spune profesorul pe un ton plictisit.

Gaspard se uită în jur curios de reacțiile colegilor săi la un asemenea răspuns, însă se lovește de zidul plictisului și al dezinteresului, ba, mai mult, vede cum, pe un rând mai jos, unul dintre colegi se întoarce spre el.

– Nerd! emite colegul din rândul de jos.

La auzul acestui apelativ, Gaspard turbează.

– Reproșul tău n-are nimic de-a face cu subiectul abordat de profesor. Statistic vorbind, faptul că îmi distragi cerebrum-ul de la înmagazinarea de cunoștințe, ne aduce în dezavantaj intelectual cu 5%…

– Nadir, n-ai altceva de lucru? intervine, în mod neașteptat, o voce de fată. Măcar el a avut creierul necesar să răspundă. Nu ca tine, cap sec! 

Vocea îl întrerupe pe Gaspard, care, întorcându-și privirea, o studiază din cap până în picioare pe tânăra petite dar superbă, îmbrăcată cochet cu un palton lung, fustă și o bluză pe gât, toate în nuanțe diferite de roz. Chipul lui Gaspard exprimă un total dezgust.

– Să înțeleg că nu corespund vestimentar? întreabă ironic tânăra. Sunt Melanie! Apoi îi întinde mâna prietenește.

Gaspard se uită la mână, puțin reticent să facă contact fizic.

– Gaspard, încântat!… Îi ia totuși mâna și i-o strânge, din politețe. Să spunem că, statistic vorbind, comparativ cu alte culori, am un dezgust de 100% față de roz.

Fata începe să chicotească. Gaspard se uită la ea confuz. Nu înțelege de ce râde, dar mai ales nu-și dă seama de unde-i vine o anumită atracție pentru ea.

Stânjenită de liniștea care s-a lăsat, Melanie sparge gheața.

– Hei, eu ies cu niște prieteni la cafea. N-ai vrea să vii și tu?

Gaspard rămâne uluit de propunere, neștiind ce să spună.

– E ok, dacă nu vrei….

– Da, sunt disponibil! o întrerupe Gaspard, vizibil încântat.

Se grăbește să-și adune lucrurile și dă s-o urmeze pe tânără. Anastasia, una dintre colegele lui Melanie, aude conversația.

– Serios, tu pe Einstein îl inviți? îi reproșează aceasta lui Melanie.

– E vreo problemă? Pare un om chiar decent.

– Bine, Mel, cum spui tu… zice Anastasia, dându-și ochii peste cap și luând-o înainte îmbufnată, grăbindu-se să prindă grupul de prieteni.

Ajunși la cafenea, încep acele conversații interminabile și fără scop, care îi stârnesc lui Gaspard o profundă stare de sictir. Trecând de la o conversație la alta, canalul lui auditiv selectează una cu potențial.

– Uff, oftează unul dintre studenți, de ce trebuie să avem critică literară de trei ori pe săptămână?

– Serios, susține altul, și pe mine mă enervează!

– Nu vi se pare prea multă pălăvrăgeală la ora de critică? întreabă o fată.

– Aberații!… și când mă gândesc că le rostiți cu atâta încredere!… Critica literară, statistic vorbind, ne aduce în avantaj, cu cel puțin 30%, față de restul lumii! intervine Gaspard total revoltat.

– Mulțumim de părere…, murmură criticații.

Gaspard, crezând că a avut o intervenție bună, se întoarce spre Melanie, care, șocată și dezamăgită, regretă acum că-l invitase. 

Când îi vede expresia, Gaspard simte pentru prima dată regretul că și-a dat drumul la gură. Îi vine să se-ascundă de privirile tăioase ale fetei, dar se blochează, rămânând cu picioarele lipite de podea, în timp ce gașca se ridică să plece din cafenea.

Următoarea zi la curs, Gaspard se așază lângă Melanie.

– Bonjour! o salută el. Ieri la cafenea nu prea am înțeles de ce ai reacționat așa. Te-am jignit cu ceva? întreabă inocent Gaspard.

Tânăra e puțin mirată. Nu se aștepta ca el să fie atât de insensibil încât să nu realizeze.

– Nu, nu m-ai jignit, dar uneori nu este necesar să spui chiar tot ce gândești…

Gaspard e și mai nedumerit, dar se preface că înțelege, de dragul ei.

– Da, poate am exagerat puțin, dar nici ei…, se oprește când vede că Melanie iar începe să se schimbe la față. Îmi pare rău, sincer! Ca să mă revanșez, te scot azi la un suc! Ești de acord?

– Poate nu azi…

Gaspard oftează încurcat și o privește întristat, în timp ce se lasă pe spătarul scaunului, învins. Melanie realizează că Gaspard nu se preface și se înduioșează.

– N-ar fi mai bine un vin?! spune Melanie.

– Oui! exclamă el cu un zâmbet larg pe față.

La ora 6 fix, Gaspard, îmbrăcat cu o cămașă albă, pantaloni de stofă și palton elegant, ajunge în fața casei lui Melanie cu un buchet de trandafiri roz, pe care, deși îi detestă nespus, i-a cumpărat de dragul ei. Melanie iese din casă cu o rochie neagră mulată, mai sus de genunchi, peste care poartă o geacă de blană roz bombon. Lui Gaspard îi pică fața, în timp ce ea, încântată de buchetul de trandafiri întins cu stângăcie de Gaspard, îl ia în brațe. Acesta o îndepărtează ușor și o mai analizează încă o dată.

– Melanie, te-ai uitat cu ce te-ai îmbrăcat? spune Gaspard șocat.

– Da, e o rochie ca oricare alta, care e problema? se studiază fata din cap până în picioare, nedumerită.

– Statistic vorbind…

– Lasă-mă cu statistic vorbind, zi-mi concret ce are! i-o taie scurt, ușor iritată.

– Mel, oftează el din greu, parcă alegându-și cuvintele, e prea scurtă. Statistic vorbind, femeile care poartă rochii deasupra genunchiului sunt cu 37% mai predispuse la răpiri, violuri și hărțuire sexuală, decât cele îmbrăcate cu pantaloni sau rochii sub genunchi.

Gaspard se trezește din senin cu o palmă peste obraz, urmată de o usturime îngrozitoare. Se ține consternat de falcă, dar, surprinzător, își păstrează calmul.

– Un simplu lucru voiam: să ies la o întâlnire cu tine, dar tu, penibile Einstein, normal că a trebuit să strici totul! Revoltată, Melanie îi smulge buchetul roz, îl aruncă pe jos și-l strivește cu piciorul.

– Ma chérie…, spune acesta încurcat și dezamăgit de gestul ei violent.

– Nu mă lua pe mine cu „Ma chérie”, și accentuând ghilimelele cu degetele, „statistic vorbind” ești 100% un prost! și spunând asta intră în clădire cu ochii umeziți.

– Ce-am făcut acum!?… se gândește Gaspard, nerealizând greșeala, dar totuși speriat că e cam târziu s-o mai repare.

A doua zi, când se așază în bancă observă că Melanie nu e la locul ei obișnuit. O caută cu privirea și o zărește pe partea opusă a amfiteatrului, povestind cu o colegă. Gaspard o taie printre scaune, deranjând toți studenții deja așezați, din dorința de a ajunge la ea. Melanie îl zărește și își dă ochii peste cap.

– Salut! spune Gaspard, ușor fâstâcit. Oare aseară te-am jignit cu ceva? o întreabă el mai mult protocolar, decât plin de compasiune.

– Tu vorbești serios?! Gaspard, ți-am explicat și am crezut că ai realizat până acum, dar m-am înșelat! spune fata din ce în ce mai iritată.

– Nu înțeleg care e problema, eu am fost doar sincer! spune încrezător Gaspard.

– Asta e problema! Nu știi să-ți ții gura! Gaspard dă să răspundă, însă este întrerupt de Melanie. Să mă cauți când ai să fii diplomat, nu sincer! Și cu asta tânăra își ia lucrurile și se mută în altă bancă.

Gaspard rămâne pe loc stupefiat. Tot sistemul lui de valori e dat peste cap. Nu sinceritate își doresc femeile de la un bărbat?