de Alexia Suciu (17 ani)

„CRIMĂ ÎN SERIE sau CRIMĂ PASIONALĂ? Mai multe rămășițe ale unor nobili englezi au fost găsite ieri, 24 iulie 1999, în mai multe zone ale periferiilor Londrei, la trei ani după ce au fost dați dispăruți. Vârsta și înălțimea sunt câteva aspecte prin care victimele s-au putut deosebi între ele, însă aveau un lucru în comun: toate au fost decapitate! Acestea ar putea fi urmele unui criminal în serie foarte periculos.”…  citește David cu voce tare de pe prima pagină a ziarului.

– Cât de macabru! Cine naiba poate fi în stare de așa ceva? Sigur îmi pasează cazul procuratura! spune David revoltat, dar parcă ușor nerăbdător, în timp ce gustă din cafeaua fierbinte.

Anthea stă lângă el la o masă, în cafenea. Se uită cu ochii cât cepele și nu îi vine să creadă ce aude. Smulge ziarul din mâna lui David. Soarbe din priviri cerneala fiecărui cuvânt scris în articol și puțină cafea din ceașcă. Varsă din neatenție trei picături pe hârtia imprimată, lăsând pe marginea ceștii o dâră de ruj roșu.

– Oh, My God!!! Ce psihopat umblă în libertate! spune ea dezgustată.

Telefonul lui David sună.

– Alo ! Bună ziua!… Da, ok! Ajung imediat la tribunal! spune David și închide telefonul. See you soon, my love, am plecat! Nu uita de pregătirile pentru petrecere! îi spune apoi Antheei, care citește absorbită articolul în continuare. 

David se ridică de la masă. Plătește nota și pleacă.

Ceva mai târziu, Anthea iese și ea din cafenea. Este de o frumusețe răpitoare, cu părul negru ca abanosul, ochii verzi cu reflexii de smarald și buzele cărnoase, care i-ar face neputincioși chiar și pe cei cu mare stăpânire de sine. E îmbrăcată extravagant din cap până-n picioare. Tocurile înalte, ce se izbesc de asfaltul umed, o fac să se simtă invincibilă. Pășește țanțoș pe bulevardul londonez mărginit de vitrine. Își domolește pasul și se oprește subit. E fermecată de diamantele ce sclipesc în vitrina unui magazin de lux. Intră fără să mai stea pe gânduri, sedusă de blițul orbitor al pietrelor transparente.

Se plimbă printre tejghelele cu bijuterii scumpe, admirând-o pe fiecare în parte, fără a-și putea lua ochii de la ele. În magazin își face apariția un bărbat de vârstă mijlocie, grizonat, dar încă șarmant, îmbrăcat la patru ace cu costum negru de catifea, pantofi negri din piele întoarsă și un ceas de câteva mii de euro la mână. Subtil, Anthea trage cu urechea și îl aude vorbind cu vânzătoarea, care îi comunică prețul colierului comandat. Bărbatul scoate un teanc de bancnote și îl achită. Anthea trebuie să afle neapărat cine este acest posibil milionar. Cu un mers agale, legănându-se ca o felină rănită, Anthea ajunge lângă el, rupe tocul unei cizme și apoi se sprijină de umărul bogătașului, împiedicându-se fictiv.

– Vai, ce neîndemânatică sunt! Jesus! Mi-am rupt și tocul la perechea mea preferată de cizme! spune ea afectată.

Bărbatul se întoarce surprins și este instantaneu captivat de Anthea.

– Vai, domnișoară, mă scuzați! Nu v-am văzut! spune acesta îngrijorat și o susține de braț.

– No problem, măcar m-am împiedicat de un gentleman, se grăbește Anthea să spună, sub privirile fascinate ale gentilomului și cele îngrețoșate ale vânzătoarei. E superb colierul pe care l-ați achiziționat. E pentru soția dumneavoastră?

– A, nu, sunt celibatar. Este una dintre pasiunile mele, pe lângă vânătoare!

– Interesant… rostește ea văzând roșu în fața ochilor și plimbându-și agresiv mâna prin părul umflat de fixativ. Deci… sunteți pasionat de vânătoare!? zâmbește ea puțin forțat. La fel ca și mine! Ce coincidență să avem aceleași pasiuni! 

– Într-adevăr! spune acesta zâmbind subtil.

– Deci colierul pe care îl achiziționați nu este pentru cineva anume?

– Nu, sunt colecționar de bijuterii! Oare ați putea să-mi acordați o clipă pentru a vedea cum arată acest colier la gâtul unei ființe așa fermecătoare ca dumneavoastră? Și dacă nu sunt prea indiscret, v-aș putea apoi invita la o cafea? Putem vorbi mai multe despre bijuterii și vânătoare! spune el cu subînțeles.

– Cu cea mai mare plăcere! răspunde Anthea și iese din magazin la brațul bărbatului, cu bijuteria de milioane la gât, șchiopătând din cauza tocului lipsă.

Câteva ore mai târziu, Anthea intră în scara reședinței sale luxoase de lângă Hyde Park, de mână cu necunoscutul milionar. Închide ușor ușa masivă de la intrare în urma ei.

A doua zi, Anthea iese pe ușa apartamentului, chinuindu-se să tragă în urma sa un covor vechi, îmbâcsit de praf și pete, înfășurat cu o bandă neagră de jur-împrejur. Încearcă din răsputeri să-l tocmească în lift, dar nu reușește, așa că îl rostogolește până la parter. E în criză de timp. Se hotărăște să îndese covorul rulat pe bancheta din spate a mașinii.

Anthea conduce neîntrerupt până ce ajunge la lodge-ul luxos al părinților săi, acolo unde tatăl ei locuiește peste vară în plin sezon de vânătoare. Mama Antheei stă într-un capăt al mesei lungi, mai îmbătrânită ca niciodată, îmbrăcată la patru ace, într-un costum din tweed și nu rostește niciun cuvânt. În capătul opus, tatăl ei soarbe molcom din supa tulbure cu picățele de grăsime. Anthea așteaptă cu nerăbdare ca această cina interminabilă să se sfârșească. De pe toți pereții din living, de jur împrejur, îi veghează capete terifiante, pline de coarne, colți și oroare ale animalelor sălbatice cu ochii negri, reci și sticloși, ca niște mărgele fixe, ce pândesc fictiv fiecare mișcare.

Doi servitori desprinși parcă dintr-o altă epocă, îmbrăcați la costum, cu cămașă albă mărginită de un guler pronunțat, aduc pe tăvi friptura de iepure sălbatic. Anthea este ușor dezgustată, dar se străduiește să mănânce bucățică cu bucățică, simțind cum îi stă fiecare dumicat în gât. 

– Ați auzit știrea care circulă prin oraș? spune mama Antheei spărgând liniștea. Ducele John Marc de Cambridge a fost dat dispărut!

– Am avut o zi epuizantă! Haideți să nu mai vorbim despre lucruri triste! zice Anthea. Tată, ce s-a întâmplat cu puiul de căprioară salvat și îngrijit de mine anul trecut? încearcă ea să schimbe subiectul. Nu l-am văzut nicăieri!

– Căpriorul acela a fost în grija ta, dar tu niciodată nu ești în stare să duci un lucru până la capăt! Era chinuit, așa că i-am făcut o favoare, iar acum se află într-un loc mai liniștit, rostește acesta plimbându-și agresiv cuțitul în friptura de iepure sălbatic. Întoarce-te și privește-ți prietenul stând la locul de onoare!

Anthea se întoarce, iar în spatele ei, pe perete, o privește fix un cap de căprior tânăr, proaspăt bătut în cuie. Înlemnește complet în momentul în care vede animăluțul răstignit. Simte cum furia și neputința îi inundă fiecare celulă. Îi vine să arunce în aer toată nobilimea engleză cu toate apucăturile lor nobile și mai puțin nobile.

– Bine că duci tu totul la bun sfârșit, tată, și apoi le mai și mănânci! spune Anthea și împinge scârbită farfuria cu iepurele gătit, aproape să o dea pe jos. Nicio viețuitoare nu scapă cu viață din casa torturii! strigă ea cu lacrimi în ochi și se ridică de la masă.

– Lasă-mă cu sentimentalismele tale, Anthea! se răstește tatăl ei. Taci din gură și mănâncă! Ești o nerecunoscătoare! Îți place luxul, dar nu sursa lui.

Anthea se așază înapoi la masă. Nu spune nimic și continuă să mănânce oripilată, nemaiputând-și stăpâni lacrimile. Apoi izbucnește din nou, sub privirile șocate ale celor doi nobili părinți.

– Se spune că monștrii de sub pat nu sunt reali, că fantomele ce se reflectă în oglindă nu sunt adevărate, iar casele bântuite nu există, însă nimeni nu te avertizează de faptul că adevărații monștri sunt deghizați ca oamenii pe care îi iubești mai mult decât orice pe lume!

Telefonul Antheei sună. Răspunde în sughițuri și părăsește încăperea cu pași repezi.

– Alo! Jesus… am uitat! Ajung cât pot de repede! spune, în timp ce își șterge ochii scăldați în lacrimi.

Pornește spre casă pentru a pregăti în grabă petrecerea, înainte ca invitații să ajungă.

Parchează în spatele clădirii și intră pe ușa de urgență trăgând după ea covorul persan îmbâcsit de praf, pe care îl aruncă într-o încăpere izolată de la subsol. Urcă în apartament și face repede puțină ordine. Apoi curăță baia. Vrea să închidă o cameră, dar e agitată și rupe cheia în ușă. Caută disperată în niște sertare o cheie de rezervă. Sună soneria. Merge să deschidă ușa. Invitații încep să sosească unul după altul. David apare și el împreună cu prietenii săi cu care vorbește despre un caz important ce va avea prima audiere la tribunal. O sărută pe Anthea când o vede. Pare mai binedispusă, dar e ușor crispată și nu scapă din ochi ușa în care i s-a rupt cheia.

Cheful e în toi. Distrasă de muzică și atmosferă, Anthea uită de ușă. David, amețit de băutură, caută baia, legănându-se dintr-un colț în altul al apartamentului luxos, decorat cu bun gust. Intră din greșeală în camera pe care Anthea nu a reușit să o închidă. Aceasta îl vede prea târziu, înlemnește și simte cum pământul îi fuge de sub picioare. David pășește în camera groazei. De jur împrejur, pe toți pereții, capete terifiante îi veghează fiecare mișcare cu ochi reci și sticloși ca niște mărgele fixe ce îl pândesc fictiv. Trofeele sunt așezate crescător în funcție de vârstă, culoarea părului și a ochilor, toate cu gura larg deschisă, ca și cum ar striga după ajutor. Dedesubtul fiecăruia se află o plăcuță aurită cu numele celor sacrificați, scrijelite cu litere mari de tipar: „Ducele de Kent”, „Baronul Robert Percy”, „Contele de Birmingham”, „Ducele John Marc de Cambridge” și așa mai departe. David nici nu poate pune cap la cap ce se află în fața ochilor săi. Inițial crede că sunt niște figurine de ceară. Se apropie șocat de capetele ce se holbează insistent la el, dar este răpus de o amețeală îngrozitoare. Anthea îl lovește puternic cu toporul în cap. 

– Tu chiar mi-ai plăcut cel mai mult dintre toți! Din păcate, nu trebuia să vezi nimic din ce se află în camera asta. Stai liniștit și nu te îngrijora! Vei avea o poziție privilegiată, la locul de onoare, căpriorul meu iubit! Nu sunt atât de macabră pe cât crede presa. Nu, nu, nu… sunt mult mai rău de-atât! spune ea, lăsându-l într-o baltă de sânge.

Anthea se schimbă și își face apariția înapoi la petrecere, într-o rochie neagră și pantofi roșii, scăldată în parfum dulce și înecăcios cu note de ghimbir, ardei iute și portocală amară. Se simte la înălțime în timp ce lovește cu tocurile ascuțite podeaua sufrageriei, ținând triumfătoare în mână o sticlă de șampanie.